duplex

Ask me anythingSubmitthe faceNext pageArchive

3

Facem reparație. În lumină felinarelor, mușuroiul din floarea-soarelui proaspăt încleleiate pe dulapuri cu multă grijă de sfînta personă,eu, arată incredibil de promițător și drăguț.
Sunt mulțumită măcar de asta.
orice lucru nou în casă îți captează atenția și-ți oferă un nou prilej pentru a-ți crea o  istorioară în acord cu obiectul dat;pentru că din copilărie, te legi roșu de orice obiect în termeni de siguranță cu lanțuri ce se îndrădăcinează adînc cu partea organelor corespunzătoare cu secreția în organism al sunetelor chiut și al instinctului „mîngîierea pisicelor pierdute”, astfel încît mai apoi îți e peste putință să arunci ceva din colecția cutiilor pe care nu le deschizi niciodată, dar le păstrezi veșnic. Am avut și eu multe cutii din astea. Am rămas cu două și vreau să reduc numărul : o singură cutie cu amintiri. De ce ar trebui să păstrăm tot ce atît de bine ar arăta în coșul de gunoi? Amintirile frumoase la avem pe poze și în memorie. Restul sunt consecințele unui marketing reușit : „o iubești? Cumpără-i o felicitare handmade pe care scrie o citată despre dragoste și dăruiește-o în combinație cu un ursuleț pufos. Du-o la cinema și oferă-i biletele pentru colecția„clipe petrecute împreună”.”
Nu vreu să mă capteze un singur loc, chiar de-ar fi el casa părintească. Aici,oricum există suficiente compromiteri pentru o viață înainte de care nicicînd nu vei scăpa. Ce-o fi cu libertatea? Cu lipsa unui cuib permanent ce-ți oferă șansa de a nu te simți vinovat pentru o eventuală evadare?
Merită un om ce-și construiește grafic din 8 evadări pe săptămînă o cutie-povară?

Îmi reconstruiesc nu doar camera, ci întreaga mea lume. Șederea mea în zona de tranzit pe termen nedefinit nu este o metodă greșită de petrecere a timpului, ci o șansă de a-mi părăsi moral cuibul.
Îmi ofer șansa de a-mi resimți toate posibilitățile și nevoile.
Sumire, din Sputnik Sweethear de Murakami, era o scriitoare tînără ce-și părăsise universitatea pentru a se dărui total scrisului, chiar dacă nu reușea să scrie ceva integru. Ea avea numeroase începuturi și numeroase sfîrșituri, dar nici un cuprins ce le-ar conecta. Spunea că scrisul îi ajută să gîndească.
E ora 2 fără zece și eu scriu. Am două foi A4 brăzdate cu gînduri ce nu le alcătuiesc prealabil,ci doar simt. Cuvintele izvorăsc din interiorul meu și se revarsă binevol în afară. Sunt rare așa momente. De obicei nu reușesc nici măcar să redau cîteva situații și sentimente ce mă copleșesc în momentul în cauză. Acum e altfel. Scriu integru, fără de a privi rezultatul final. Doar scriu și asta îmi doresc să mi se întîmple zilinic,oricînd, despre orice, doar să se întîmple.
Nu aș numi procesul dat : inspirație. E prea tare. E o muncă depusă insistent. O fîșie de auto-adeziv reschimbată și adusă pînă la perfecțiune după multe încercări. Să recunosc: orice lucru pus în practică aduce roade după mai multe încercări. Așa e și cu corpul meu ce mă va bucura cu rezultate după un timp mai îndelungat.
Straniu lucru. De cînd mă țin minte vroiam să slăbesc și dorința asta suprapunea oricare alta, dar personal nu am făcut nimic valoros pentru a o îndeplini. În spatele meu, într-o coloană dreaptă, s-au aranjat mii de încercări și eșecuri care-mi șoptesc abia acum: Nu ne-ai oferit timp. Adevărat. Niciodată nu mi-am oferit timp suficient. Nu mi-am ascultat propriul organism, mult mai alintat decît al altora.
Ș-acu, în iulie 2014 am adunat suficientă motiație și încredere în sine ca să duc lucrul pînă la capăt. Pentru că am găsit timp.

Nimic nu-mi pare la fel de ramificat și limitat. Viața, demult gîndită ca o trecere liniară și necesară prin etapele atotștiute: copilărie,adolescență,maturitate,bătrînețe, într-un mod neordinar și străin mie, mi-a apărut curbă. Nu mă simt presată de nici o idee alcătuită de societate. Mă simt liberă să fac ce vreau,cînd vreau și cum vreau. Eu,crescută în șansa de a deveni o mamă exemplu, o carieristă realizată și o soție dorită, eu, am schimbat noțiunea de timp și obligație.
Nu mă grăbesc. Pentru prima dată viața îmi pare suficientă. Așa am ajuns la armonie interioară.
Voi încurca toate etapele și voi îndeplini în secret, pentru că refuz să joc pentru public, dorințele mele.
Pot rămîne un veșnic adolescent în căutare, deveni o femeie copilăroasă cu ambiții, o mamă aventurieră și un simplu om care nu mai joacă după reguli.
Acum totul începe a avea sens, probabil am preluat starea de spirit de la Sumire, am găsit-o comună cu a mea. Oriunde m-ar aduce timpul – voi alege să scriu, pentru că doar astfel gîndesc.
Acum- posibil să adorm.
noapte bună